Intotdeauna m-am intrebat cum au putut indura atata chin si nedreptate. Sa reziste clipa de clipa cu gandul ca “maine” nu si-ar mai putea intoarce fata spre ei. Sa ramana doar niste umbre rastignite ale trecutului jegos, ale minciunii ideologice si ale terorii fara seaman. Cruci fara chipuri in istoria imperfecta a poporului roman. Ei sunt detinutii politici din anii ’50.

Sloganul terorii in anii '50 - "Slava Marelui Stalin!"

Astazi scot la lumina 5 marturii postale despre unul din detinutii politici ai regimului comunist instaurat prin forta falsului electoral. Se numea Ioan Tempea si era de loc din Jibou, judetul Salaj. Nu stiu ce varsta avea in momentul arestarii de prin primavara lui 1950, oricum banuiesc ca in jur de 40 de ani. Casatorit cu Reghina, dupa cum apare scris in cartile postale trimise parintilor, detinutul politic Tempea Ioan fusese incarcerat la inceput in Penitenciarul din Zalau, unde se executau pedepse politice conform Deciziei nr. 57286/1945.

1950 Carte postala din Penitenciarul Zalau - fata

Era macinat de tacerea celor dragi, de raspunsurile pe care le asteptase de peste 4 luni de zile si care nu au sosit niciodata. “V-am mai scris inca trei scrisori in care va spuneam ca sunt bine din toate punctele de vedere, la fel sunt si in prezent“, scria la sfarsitul lunii august Ioan Tempea. Si continua insinuos, parca intr-un dialog cu cenzorii inchisorii: “Nu stiu daca mi-ati raspuns la vreuna, dar acuma va rog sa-mi raspundeti…”

Era constient ca nu poate afla adevarul despre soarta corespondentei trimise sau primite decat dupa eliberare. Nu avea control pe niciuna din situatii. Putea foarte bine sa scrie, iar corespondenta sa-i fie oprita de cenzura. Dar, la fel de plauzibil, era ca ei sa primeasca misivele lui, insa raspunsurile sa nu-i parvina din cauza subiectelor, detaliilor si “elementelor subversive” continute. Si sunt convins ca la explicatia din urma a ajuns si personajul nostru, pentru ca el avea intotdeauna grija sa nu foloseasca in text nimic batator la ochi. Dar cei de acasa nu aveau de unde sa stie.

1950 Carte postala din Penitenciarul Zalau - verso

Interesanta este semnatura cenzorului si cuvantul “Vazut” (in coltul din stanga-sus, fata), caracteristic acestor controale ale corespondentei, dintr-o perioada in care se foloseau deja stampile de cenzura ale sistemului concentrationar romanesc. Dar, lasam in urma prima carte postala de la inceputul lunii septembrie 1950 si continuam sa inotam prin valtoarea sumbrelor inchisori staliniste, alaturi de Ioan Tempea. Ajungem in aprile 1951, cand detinutul politic fusese mutat in Colonia de Munca de la Poarta Alba.

1951 Carte postala din Penitenciarul Poarta Alba - fata

I se spunea Santierul nr. 2 Poarta Alba – primul si cel mai mare lagar de munca pe Canalul Dunare-Marea Neagra. Lucrarile la Canal fusesera incepute in urma cu un an si jumatate, iar aici fusesera adusi initial cca. 400 de detinuti politici din tara, ajunsi apoi la un numar de 4.000, si denumiti “forte M.A.I.”. Printre ei, in Baraca 30, se regasea si Ioan Tempea, cel care dintr-o prima fraza ne face sa intelegem sintagma “iadul pe pamant”: “Rog scuzati ca nu v-am scris pana in prezent, insa motivu e ca nu am avut posibilitate“.

Apoi, asistam la incercarea disperata de a se face inteles in privinta chinului indurat: “Am scris la Reghina 2 cp (NB: carti postale) si am rugat-o sa nu angajeze avocat (…), ci sa vorbeasca la telefon cu secretara Curtii de Apel Oradea sa emita mandat de transfer vizat de Directia Penitenciarelor Bucuresti, sa fiu dus la Oradea la Judecata“. Ioan Tempea inca spera sa fie judecat.

1951 Carte postala din Penitenciarul Poarta Alba - verso

Anul urmator il gasim pe detinutul politic Tempea Ioan in Colonia de Munca de la Salcia (Daeni, raion Macin), din Insula Mare a Brailei. Lagarul fusese infiintat in primavara lui 1952, iar cele doua carti postale de aici sunt din lunile octombrie si noiembrie. A fost socotit un adevarat lagar de exterminare inca de pe vremea rafuielii lui Ceausescu cu Alexandru Draghici (ministru de interne, timp de 15 ani), in documentele Consiliului Securitatii Statului redactate in 1968.

1952 Carte postala din Penitenciarul Salcia 1 - fata

Pe tot parcursul acestor 5 marturii scrise de fostul detinut razbate o mare suparare. Dar aici ea pare sa se amplifice. Sotia sa, Reghina, nu-i mai raspundea la scrisori, nu-l mai vizita iar el era neputincios: “Sunt suparat din cauza tacerii Reghinei, care tacere ma face sa fac o schimbare totala fata de ea. De ce nu imi scrie, cel putin sa stiu ce are de gand. A lasat sa aflu din alte parti“.

1952 Carte postala din Penitenciarul Salcia 1 - verso

Il parasise sotia, plecase si din Jibou si nu stia nimic de ea, de intentiile ei. Nu este greu sa deducem ca Reghina se gandea la divort, dar luciditatea sotului sau incarcerat de peste 2 ani si jumatate ma uimeste inca o data: “S-ar putea intampla sa nu fiu contra vointei ei. Daca crede ca sunt inconstient se inseala si o sa-i raspund cu aceeasi moneda care se cere“. O logica perfecta in razboiul nervilor, dintr-un lagar in care se muncea zi-lumina si in care au pierit zeci de oameni.

1952 Carte postala din Penitenciarul Salcia 2 - fata

Starile de spirit ale lui Ioan Tempea alterneaza. La sfarsitul lui septembrie el rezista si isi permitea sa fie chiar optimist: “Eu prin 14 martie ma liberez (…) iar daca nu in iunie anul viitor. Eu pana la liberare vreau sa fac revizuirea dosarului sa se judece din nou, intrucat am executat mai multa din pedeapsa jumatate“. Pentru ca in mesajul din noiembrie sa cada din nou in nelinistea legata de situatia casniciei: “Va rog insistent sa-mi scrieti situatia Reghinei. Mi-ati dat adresa insa fara sa treceti orasul, care l-am aflat eu – Pitesti. (…) sa-mi scrie ea prima data sa n-o iau eu in primire. Nu trebe sa va suparati pe mine, fiindca dreptatea e alaturi de mine.”

1952 Carte postala din Penitenciarul Salcia 2 - verso

Ultima carte postala expediata de Ioan Tempea dateaza din 27 mai 1953. Era tot in Colonia de Munca de la Salcia, devenita acum “Formatiunea 0957″. Si, dupa cum spunea, urma sa se libereze in august. Pare usor emotionat, usor resemnat: “Cartea postala trimisa de voi m-a facut sa am emotii schimbatoare. Ma mai preocupa si situatia Reghinei, as dori din suflet sa fie buna. Eu nu pot sa-i doresc altceva decat numai fericire. Nu mi-a mai scris si nici eu n-am vrut s-o incurc. (…) Respectul il port mai mult ca inainte fata de voi.“

Ramane o enigma ce s-ar fi intamplat cu Ioan Tempea daca Stalin nu murea in martie 1953…1953 Carte postala din Penitenciarul Salcia 3 – fata

1953 Carte postala din Penitenciarul Salcia 3 - verso

Flashback-uri de-a lungul a peste trei ani din viata unui om. Marturii pe care am reusit sa le scot la iveala datorita pasiunii mele de colectionar. Detinutul politic Tempea Ioan nu mai este o necunoscuta a istoriei ciobite. El este acum un spirit liber, pentru ca nu mai poate fi condamnat la uitare in cea mai lunga noapte stalinista.

.

© 2010, Daniel. All rights reserved.